Consultanță Gratuită

    Devino Partener

    Dacă îți dorești să fii reprezentantul nostru și ai calitățile morale necesare pentru a ajuta victimele să depășească aceste momente grele, în același timp tu să îți construiești o carieră într-un domeniu nou și provocator, completează formularul de mai jos și noi te vom contacta.

      suntem

      Biroul European de Reprezentare

      Experți in despăgubiri

      Ajutăm persoana vătămată sau familia persoanei decedate în urma unui accident rutier să obțină despăgubirile care i se cuvin de la compania de asigurări unde șoferul vinovat de producerea acestuia deținea o poliță RCA valabilă la data producerii accidentului.

      Îți analizăm gratuit dosarul și obținem împreună documentele necesare pentru a primi despăgubirea în cel mai scurt timp posibil.

      Noi purtăm toate negocierile cu asiguratorul în numele clientului, cu scopul de a obține cele mai mari despăgubiri posibile. Dacă sumele oferite nu ni se par corecte, prin avocații coordonați de către noi, dosarul clientului va fi înaintat către instanță și ne vom ocupa de toate cheltuielile de judecată.

      Cu toate că drepturile cetățenilor par la îndemâna oricui, pentru a putea fi exercitate corespunzător și complet, este nevoie de susținere din partea persoanelor cu experiență care să verifice și să îndrume întreaga procedură, conform dispozițiilor legale.

      Societatea Biroul European de Reprezentare este formată din acea echipă care vine în sprijinul victimelor accidentelor rutiere, prin conturarea unei colaborări bazate pe respect și încredere, transparență și comunicare. În acest sens, Biroul European de Reprezentare pune accent pe nevoile clienților și acordă sprijinul necesar în instrumentarea unui dosar de daună, fără a percepe costuri în avans. În plus, cheltuielile de administrare a dosarului sunt suportate de societatea noastră, ca dovadă a bunei credințe pe care o promovăm.

      Evenimentele nefericite sunt, din păcate, la orice pas și se întâmplă în lume în fiecare secundă. Ceea ce contează cu adevărat este ca victimele să beneficieze de sprijinul de care au nevoie, din partea experților în despăgubiri. Biroul European de Reprezentare urmărește interesele clientului în orice demers efectuat și acordă importanță deosebită oricărei nevoi, pentru a nu exista posibilitatea ca victima să fie încă o dată prejudiciată.

       

      Oferta noastră

      Descoperă MyCar Assistant – Partenerul Nostru Recomandat!

      Simplifică-ți gestionarea flotei și a vehiculelor personale cu MyCar Assistant! Cu această aplicație intuitivă, poți să fii mereu la curent cu starea documentelor, mentenanța, daunele și cheltuielile flotei tale. Comunică eficient cu șoferii, optimizează traseele și economisește timp și bani.

      Beneficii:

      • Informații în timp real: Fii mereu la curent cu statusul flotei tale de pe orice dispozitiv. Urărești să știi ce documente expiră sau să planifici mentenanța? Cu MyCar Assistant, este acum mai simplu ca niciodată.
      • Eficiență îmbunătățită: Rezolvă rapid sarcinile importante – reînnoiește polița RCA, gestionează comunicarea cu șoferii și progamarea la service-ul partener. Eliberează timp prețios pentru activități mai productive.
      • Economii substanțiale: Evită costuri neașteptate prin menținerea mașinilor în stare bună. Indiferent dacă eviți amenzi, efectuezi reparații preventive sau iei decizii informate pentru înlocuirea vehiculelor, MyCar Assistant îți poate aduce economii semnificative.

      Alege MyCar Assistant și transformă gestionarea flotei tale într-un proces eficient și simplu.

      Informații

      • contact@my-car.co
      • Vânzări : +4 0771 155 254
      • Vânzări : +4 0773 370 694
      • Suport : +4 0740 467 227
      • Luni – Vineri : 10.00 – 18.00

      Descarcă aplicația GRATUIT acum!

      Condițiile în care poți obține daune morale și materiale în urma unui accident rutier

      Legislația noastră a stabilit pentru persoana care a suferit un accident rutier, o acțiune de răspundere civilă delictuală împotriva societății de asigurări. Persoanele care pot primi daune morale în urma unui accident rutier, pot avea calitatea de șofer, pasager, pieton sau biciclist. Au dreptul de a fi despăgubite și persoanele aflate în vehiculul care a produs accidentul, cu excepția conducătorului auto din vina căruia s-a produs acel eveniment.

      Pot primi daune morale într-un accident auto și daune materiale persoanele vătămate sau rudele apropiate ale persoanei care a decedat într-un accident rutier, pentru a ameliora durerea fizică și cea psihică provocată.

      Suferinţele produse în urma unui accident rutier se răsfrâng inevitabil asupra următoarelor drepturi pentru persoana prejudiciată într-un accident rutier, denumită și victima unui accident rutier: dreptul la integritate corporală și la sănătate; dreptul de a desfăşura activităţi sociale, culturale, familiale și de agrement potrivit vârstei sale, dar și preocupările pe care le conferă unei persoane starea de sănătate şi disponibilitate.

      Lezarea acestor drepturi cauzează victimei un prejudiciu moral, a cărui despăgubire se realizează prin acordarea, cu titlu de compensaţie a suferinţelor încercate, a unor daune morale, în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat o satisfacţie pecuniară sau/şi de altă natură, astfel încât încălcarea dreptului titularului, pe de o parte şi prejudiciul moral cauzat pe de altă parte, să nu rămână în afara protecţiei juridice a drepturilor lezate, respectiv, a obligaţiei generate de acoperire a prejudiciului unor astfel de drepturi.

      Prin acordarea de daune morale rezultate în urma unui accident rutier, se înțelege primirea unor bani pentru respectivul accident produs, cuantificarea acestora nefiind supuse unor criterii legale de determinare, ci stabilite de instanța de judecată sau de societatea de asigurări în funcție de vătămările suferite, de măsura în care victimei accidentului rutier i-a fost afectată starea de sănătate, situația familială, profesională și cea socială.

      De asemenea, la stabilirea unor daune se vor lua în calcul și pierderile salariale suferite în perioada concediului medical, prezentarea unei incapacități motorii sau locomotorii, încadrarea într-un grad de handicap temporar sau permanent din cauza unei invalidități dobândite în urma accidentului, dar si prejudiciul estetic rămas în urma intervențiilor chirurgicale suferite.

      Suma de bani acordată pentru despăgubirea victimelor accidentelor rutiere, ce va fi achitată de asigurator, trebuie să acopere costurile pentru medicamente și tratamente medicale necesare vindecării. Totodată, aceste daune morale trebuie să se raporteze și la despăgubirea pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, să îi aducă o alinare în condiții de viață mai confortabile, să permită victimei accidentului rutier, ca la un moment dat să poată efectua un schimb de activitate și să revină la o stare de echilibru mai bună dupa suferința provocată de accidentul auto.

      Care este costul serviciilor oferite de Biroul European de Reprezentare?

      Incă de când am conceput proiectul Biroul European de Reprezentare ne-am dorit sa fim un ajutor, nicidecum o povară în plus pentru clientul care deja se află într-o situație delicată. Din acest motiv, am ales să percepem doar un onorariu de succes, la sfârşit, atunci când societatea de asigurări va plăti despăgubirile. Până atunci, reprezentarea avocaţilor coordonați de către noi, a expertilor, opiniile medicilor etc., nu vor costa nimic.

      Cine poate beneficia de serviciile Biroul European de Reprezentare?

      Clienții Biroului European de Reprezentare sunt persoane implicate intr-un eveniment rutier, care consideră că merită o reprezentare cât mai bună în vederea recuperării daunelor ce li se cuvin. Avem clienți pe tot cuprinsul țării, dar și pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Contactați-ne și vom stabili de comun acord ziua și ora la care vă vom trimite un reprezentant al societății pentru a discuta despre cazul dvs.

      Ce se întâmplă în cazul în care nu sunt despăgubit? Trebuie să mai plătesc serviciile Biroului European de Reprezentare?

      Nu. Fiindcă percepem un onorariu de succes, numai după ce despăgubirea va fi platită, având completă încredere în puterea noastră de a obține un rezultat satisfăcător. Dacă, din motive întemeiate (schimbarea vinovatiei), nu reusim sa obtinem o despagubire, dumneavoastră nu ne datoraţi nimic.

      Întrebări frecvente

      Încrederea este un atribut care se câștigă în timp, iar noi considerăm că miile de dosare rezolvate, plus miile de dosare care își așteaptă rândul pentru a le fi încasate despăgubirile, reprezintă cea mai bună garanție a muncii noastre. Biroul European de Reprezentare se bazează pe principiile de onoare, profesionalism și sustenabilitate, toate eforturile noastre fiind îndreptate înspre câștigul clientului.

      Clienții Biroul European de Reprezentare sunt persoane implicate intr-un eveniment rutier, care consideră că merită o reprezentare cât mai bună în vederea recuperării daunelor ce li se cuvin. Avem clienți pe tot cuprinsul țării, dar și pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Contactați-ne și vom stabili de comun acord ziua și ora la care vă vom trimite un reprezentant al societății pentru a discuta despre cazul dvs.

      Încă de când am conceput proiectul Biroul European de Reprezentare ne-am dorit să fim un ajutor, nicidecum o povară în plus pentru clientul care deja se află într-o situație delicată. Din acest motiv am ales să percepem doar un onorariu de succes, la sfârşit, atunci când societatea de asigurări va plăti despăgubirile. Până atunci, consultanţa noastră, reprezentarea avocaţilor noştri, a experților, opiniile medicilor etc. nu vor costa nimic.

      Termenul general în care pot fi solicitate despăgubirile este de 3 (trei) ani, dar există situații în care legea civilă prelungește acest termen. Întrucât fiecare situație în parte este specială, cel mai bine este să ne contactați pentru a evalua situația dumneavoastră.

      Subtitle

      Ce spun clienții noștri

      Some description text for this item

      Georgiana Nicoleta Stancu
      Georgiana Nicoleta Stancu
      2023-09-15
      Profesionalism, receptivitate, empatie și promptitudine. Asa pot descrie modul cum a gestionat Biroul European de Reprezentare, dosarul în care eu am fost victima unui accident rutier – pieton cu drepturi si obligatii. Dna Nicoleta Iordache împreună cu o echipa de oameni implicați și răbdători, au luptat ca eu sa obțin despăgubirile morale și materiale la care nu ma așteptam. Mulțumesc pentru tot efortul depus!
      Natalia Baditescu
      Natalia Baditescu
      2023-09-11
      Sunt mulțumită de serviciile d-voastra!Sănătate,toate cele bune,Doamne-ajuta sa rezolvați și să ajutați mai departe pe cei ce au nevoie!Cu respect!
      Ana Calugar
      Ana Calugar
      2023-09-04
      Am apelat la Biroul European de Reprezentare in urma unui accident de masina, eu fiid pasager in masina implicata in accident. Atunci, in urma cu un an, recunosc ca am fost neincrezatoare ca cineva ma va ajuta. Drumul a fost lung, dar cuvintele sunt putine sa multumesc echipei care s-a ocupat de cazul meu. Pe langa suportul tehnic si juridic am avut parte si de o sustinere morala peste asteptari. Tin sa multumesc D-nei Nicoleta pentru ca. m-a „suportat”. Toate formalitatile au decurs conform estimarilor initiale iar rezultatele finale fiind multumitoare. Recomand cu incredere aceasta firma si doresc angajatilor toate cele bune, putere si empatie cu cei care au nevoie de astfel de servicii.
      ticu troya
      ticu troya
      2023-08-28
      Am avut un accident cînd cineva mi-a tamponat mașina frontal ! Firma asiguratoare a plătit pagubele la mașina mea și cu asta basta ! Avind dureri la picior si îngrijiri medicale , am luat legătura cu Biroul European de Reprezentare prin reprezentantul Nicoleta Iordache . care m-a asigurat că fără să plăteasc nimic, îmi vor apăra interesele , iar din suma obținută, vor opri un procent . Toate cheltuielile le-a suportat ,,Biroul European de Reprezentare” , iar eu am primit o sumă importantă, la care nici nu mă așteptam . Mulțumesc foarte mult Nicoleta Iordache, pentru răbdarea care ai avut-o și toate explicațiile și informațiile pe care mi le-ai dat ! Stimă și respect pentru Biroul European de Reprezentare !
      Răzvan Dumitru
      Răzvan Dumitru
      2023-08-21
      Foarte rapid și simplu am primit banii de la Asigurare . Recomand
      Gabi V
      Gabi V
      2023-08-18
      Stiu ca multi vor fi tentati sa creada ca cei de la Biroul European de Reprezentare isi dau singuri calificative favorabile si cateodata unul negativ, ca sa nu bata la ochi, dar va asigur ca noi, cei ce scriem aici, suntem oameni cu cazuri reale, rezolvate cu succes de catre BER si care simtim datoria de a le multumi pe aceasta cale. Sunt sofer si motociclist, iar din postura de motociclist am suferit un accident rutier, in urma caruia au rezultat tot setul de daune. Va spun sincer ca nu credeam ca, nedeplasabil fiind, tintuit la pat si fara bani de zile negre pusi deoparte, lucrurile sa decurga atat de simplu. Iar daca va ganditi ca acest „simplu” s-a datorat si firmei de asigurari, va spun ca a fost vorba despre Euroins, fix in perioada in care a intrat in insolventa. Una peste alta, ca s-o scurtez, ca ma apucasem sa scriu multe si marunte, am interactionat in cel mai fructuos mod cu BER, de fapt cu reprezentantul firmei, Nicoleta Iordache, care a venit cu toate sfaturile si ideile bune, astfel ca fata de ceea ce oferise initial firma de asigurari, am luat o suma de peste trei ori mai mare, lasand la o parte comisionul incasat de BER. Da, exista un comision, care initial o sa va sperie, dar care motiveaza firma in a va obtine o suma pe care, probabil, nu ati obtine-o, daca ati alege o alta cale de reprezentare. Fara niciun ban inainte, fara niciun stres, cu vorba buna si cunoscand bine Legile, BER te ajuta sa iesi cu bine din aceste situatii neplacute. Multumesc BER si Nicoleta Iordache!
      Cristian M.
      Cristian M.
      2023-08-12
      Am avut un accident din care m-am ales cu o fractura urata la picior, iar medicina legala mi-a acordat 110 zile ingrijiri medicale. Am apelat la Biroul de Reprezentare cu care am avut o colaborare excelenta. Mi-au raspuns mereu promt la orice intrebare si m-au tinut mereu la curent cu statusul dosarului fara sa fac deplasari. Pot sa spun ca am primit de trei ori mai mult decat suma oferita de EUROINS. Chiar daca am prins tocmai perioada de insolventa a firmei de asigurari si a trebuit sa primesc despagubirea de la FGA, dupa un an de zile am primit banii. Sfatuiesc sa apelati cu incredere la ei pentru ca au dat dovada de profesionalism. RECOMAND CU INCREDERE!!!!
      monica muresan
      monica muresan
      2023-07-31
      Mulțumim foarte mult de suportul, promptitudinea și corectitudinea cu care ne-ați servit pentru solicitarea noastră de a obține despăgubirea. Mulțumim și prosperitate va dorim!
      Florin C
      Florin C
      2023-07-29
      Calitatea și profesionalismul de care dati dovada va aparțin! Oameni de încredere și deschiși la a ajuta !!
      Valentina Avram
      Valentina Avram
      2023-07-26
      Servicii excelente,promptitudine și profesionalism.Recomand

      Știri și noutăți

      Clientul nostru a câștigat daune de aprox. 30.000 de euro de la Administrația Străzilor București
      Biroul European de Reprezentare a semnat un contract de mandat cu un motociclist bucureștean în vârstă de 61 de ani, care a primit aproape 30.000 de euro de la Administrația...
      Polițele RCA Euroins rămân valabile conform OUG 71
      Polițele RCA Euroins rămân valabile conform OUG 71/01.09.2023 Contractele de asigurare RCA emise de Euroins SA rămân valabile, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2023. Vă...

      Adresă:

      Str. Grigore Alexandrescu, nr. 67, Sector 1, București, 010623

      Telefon:

      031.420.39.93 / 0725-125.125

      E-Mail:

      contact@birouleuropean.ro